2022 vine cu vești bune pentru iubitorii motor-sportului românesc

După o serie de evenimente în motor-sportul autohton, AutoChelu rămâne un pasionat activ care susține performanța în competițiile de profil prin parteneriate, dar și acțiuni de sponsorizare.

„Anul 2021 s-a încheiat cu rezultate foarte bune pentru colegii, partenerii și colaboratorii noștri implicați în curse. Balanța a cântărit majoritar în direcția pe care aveam focus, iar asta ne-a încurajat să oferim sprijin și suport și în anul care tocmai a început. Se anunță o perioadă cu multe competiții și nu se poate altfel decât să mă simt tot mai determinat să contribui și mai mult la performanță”, a spus Neculai Ciușleanu, owner și fondator AutoChelu.

Una dintre marile reușite ale anului este câștigarea Campionatului Național de Off-Road, ediția 2021, de către Racing Team Sighișoara. După primul an de concurs în care au urcat pe podium cu titlul de vicecampioni naționali, de data aceasta, cei de la RTS se afirmă în fruntea clasamentului și promit spectacol și în următoarele competiții, chiar și la evenimentele de peste hotare. Iar una dintre componentele care au contribuit la cucerirea acestui titlu a fost și parteneriatul cu AutoChelu.

„În compania AutoChelu, dar, mai precis, în Neculai, am găsit întotdeauna un partener stabil, un sprijin necondiționat; ne-a legat viziunea comună în proiectele pe care le-am derulat și am beneficiat de implicarea lor la cote maxime. Ba mai mult decât atât, am devenit apropiati și din punct de vedere personal. Neculai este un tip foarte deschis, răspunde la solicitările noastre oricând e nevoie, dar numai atunci când avem argumente sustenabile. Indiferent de situație, alături de AutoChelu, am identificat soluțiile potrivite”, spune Laurențiu Șimonca, fondator Racing Team Sighișoara.

Evenimentul care a încununat succesul și a celebrat reușita a fost găzduit chiar de orașul natal, Sighișoara. Gala Campionilor 2021 din cadrul Campionatului Național de Off-Road a organizat un eveniment pe cinste în care motoarele puternice au fost lăsate de-o parte și au fost înlocuite de hainele elegante. Pe lângă campioni și apropiații acestora, printre participanții de seamă s-au numărat Norris Măgeanu – preşedintele Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, Bogdan Matei – fost ministru al Tineretului și Sportului, Bogdan Constantinescu – președinte CNOR, Răzvan Cirap, președinte ACAOR, dar și primarul municipiului Sighișoara, Iulian Sîrbu.

Alături de AutoChelu, partener oficial al competițiilor de Off-Road este și Dinamic 92, companie de top la nivel național în importul și distribuția de anvelope pentru autoturisme, 4×4, utilitare, camioane, agricole si industriale. Cu o rețea de centre regionale localizate în punctele-cheie din toată țara (București, Cluj Napoca, Constanța, Piatra Neamț și Timișoara), Dinamic 92 are o experiență de peste 20 de ani în distribuția anvelopelor.

Datorită unei bune colaborări, parteneriatul dintre AutoChelu și Dinamic 92 va continua prin susținerea competițiilor de Off-Road și în 2022. Asta, în contextul în care cele două companii au în departamentele de coordonare și promovare oameni pasionați care au construit o rețea de sprijin și suport ce promite a fi pilonul de rezistență și pentru evenimentele care vor urma. Potrivit sponsorilor, implicarea va fi datorită rezultatelor obținute până acum, dar și având în vedere participarea la concursuri ce se vor desfășura dincolo de granițele României.

Vezi și

Implicare perpetuă în activități valoroase

AutoChelu susține performanța din perspective multiple. După implicarea ca sponsor și partener în numeroase ediții de competiții cu profil motor-sport, de data aceasta, unul dintre liderii brașoveni în servicii auto se implică în concursuri sportive, mai specific, în tenis.

Call Now Button