Istoria vehiculelor hibride

Mașini electrice

1665 – 1825 

Între 1665 și 1680, preotul și astronomul iezuit flamand Ferdinand Verbiest a creat planuri pentru o „mașină” cu abur fără pilot în miniatură, cu patru roți, pentru împăratul chinez Khang Hsi. În 1769, francezul Nicholas Cugnot a construit un cărucior cu motor alimentat cu abur capabil de șase mile pe oră. În 1825, inventatorul britanic Goldsworthy Gurney a construit o mașină cu abur care a finalizat cu succes o călătorie dus-întors de 130 km în zece h. (Vapoarele cu aburi au dominat peisajul auto până la sfârșitul secolului al XIX-lea.)

1839 Robert Anderson din Aberdeen, Scoția, a construit primul vehicul electric.

1870 Sir David Salomon a dezvoltat o mașină cu un motor electric ușor și baterii de stocare foarte grele. Viteza de conducere și autonomia au fost slabe.

1886 Înregistrările istorice indică faptul că în Anglia a fost introdus un taxi alimentat electric, folosind o baterie cu 28 de celule și un mic motor electric.

1888 Immisch & Company a construit un vagon cu patru pasageri alimentat de un motor de un cal putere și o baterie de 24 de celule, pentru sultanul Imperiului Otoman. În același an, Magnus Volk din Brighton, Anglia, a realizat o mașină electrică cu trei roți.

1890 – 1910 Perioada de îmbunătățiri semnificative în tehnologia bateriilor, în special cu dezvoltarea bateriei moderne plumb-acid de H. Tudor și a bateriei nichel-fier de către Edison și Junger.

1897 Compania London Electric Cab a început serviciul regulat folosind mașini proiectate de Walter Bersey. Bersey Cab, care folosea o baterie de 40 de celule și un motor electric de 3 CP, putea fi condus 80 km între încărcări.

1897 Compania Pope Manufacturing din Hartford, Connecticut, a construit aproximativ 500 de mașini electrice pe o perioadă de doi ani.

1898 Dr. austriac Ferdinand Porsche la 23 de ani a construit prima sa mașină, Lohner Electric Chaise. A fost primul autoturism cu tracțiune față din lume. A doua mașină a lui Porsche a fost un hibrid care folosea un motor cu ardere internă pentru a învârti un generator care furniza energie motoarelor electrice situate în butucii roților. Doar cu bateria mașina putea parcurge aproape 65 km.

1898 Electric Carriage and Wagon Company din New York City avea o flotă de douăsprezece cabine electrice robuste și elegante.

1899 Pope Manufacturing Company a fuzionat cu două companii mai mici de mașini electrice pentru a forma Electric Vehicle Company, prima operațiune la scară largă din industria auto americană. Compania avea active 200 milioane de dolari.

La Salonul de la Paris, au apărut doi hibrizi.

1900 de companii auto americane au produs 1.681 de mașini cu abur, 1.575 electrice și 936 pe benzină. Într-un sondaj realizat la primul Salon Național de Automobile din New York City, clienții au preferat electricitatea ca prima lor alegere, urmată îndeaproape de cele pe abur.

1900 Un producător auto belgian, Pieper, a introdus o „voiturette” de 3-1/2 CP în care micul motor pe benzină era cuplat la un motor electric sub scaun. Când mașina „încărca”, motorul ei electric era un generator care reîncărca bateriile. Dar când mașina urca o pantă, motorul electric montat coaxial cu motorul pe benzină îi dădea un impuls pentru a putea urca panta. Brevetele Pieper au fost folosite de o firmă belgiană, Auto-Mixte, pentru a construi vehicule comerciale din 1906 până în 1912.

1902 Un autoturism hibrid de serie a concurat împotriva mașinilor alimentate cu abur și pe gaz într-un test de fiabilitate de la New York la Boston.

1904 Compania de vehicule electrice a construit 2000 de taxiuri, camioane și autobuze și a înființat companii subsidiare de închiriere de cabine și mașini de la New York la Chicago. Companiile mai mici reprezentând aproximativ 57 de fabrici auto au produs aproximativ 4000 de mașini.

1904 Henry Ford a depășit provocările prezentate de mașinile pe benzină – zgomot, vibrații și mirosuri – și a început producția pe linia de asamblare a vehiculelor cu preț redus, ușoare și pe benzină. În câțiva ani, compania de vehicule electrice a eșuat.

1905 Un inginer american pe nume H. Piper a depus un brevet pentru un vehicul hibrid pe benzină-electric. Ideea lui a fost să folosească un motor electric pentru a ajuta un motor cu ardere internă, permițându-i să atingă40 km/h.

1905 The Woods Interurban, o mașină electrică care le-a permis șoferilor de pe distanțe lungi să schimbe unitatea electrică cu un motor pe benzină cu doi cilindri, nu a reușit să atragă mai mult de 50 de clienți.

1910 Commercial a construit un camion hibrid care folosea un motor cu patru cilindri pe benzină pentru a alimenta un generator, eliminând nevoia atât de transmisie, cât și de acumulator. Acest hibrid a fost construit în Philadelphia până în 1918.

1913 Odată cu apariția sistemului de pornire automată (care facilitează pornirea motoarelor pe benzină pentru toți șoferii), mașinile cu aburi și electricele au fost aproape complet eliminate. În acest an, vânzările de mașini electrice au scăzut la 6.000 de vehicule, în timp ce Ford Model T a vândut 182.809 de mașini pe benzină.

1916 Doi producători importanți de vehicule electrice – Baker of Cleveland și Woods of Chicago – au oferit mașini hibride. Woods a susținut că hibridul lor a atins o viteză maximă de 60 km/h. Woods Dual Power a fost mai scump și mai puțin puternic decât concurența pe benzină și, prin urmare, s-a vândut slab.

1920 – 1965 Perioada de repaus pentru mașinile electrice și hibride produse în serie. 1966 Congresul SUA a introdus primele proiecte de lege care recomandă utilizarea vehiculelor electrice ca mijloc de reducere a poluării aerului.

1968 – 1971 Trei oameni de știință care lucrează la TRW, un important furnizor de automobile, au creat un sistem de propulsie hibrid practic. Dr. Baruch Berman, Dr. George H. Gelb și Dr. Neal A. Richardson au dezvoltat, demonstrat și brevetat sistemul – desemnat ca o transmisie electromecanică (EMT) care oferă performanțe rapide ale vehiculului cu un motor mai mic decât cel cerut de un motor convențional cu ardere internă. Multe dintre conceptele de inginerie încorporate în acel sistem sunt folosite în hibrizii de astăzi.

1969 GM 512, o mașină hibridă experimentală foarte ușoară, a funcționat în întregime cu energie electrică la o viteză de 16 km/h. De la 16 la 20 km/h, a funcționat cu o combinație de baterii și motorul său pe benzină cu doi cilindri. Peste 20 km/h, GM 512 a funcționat pe benzină. Putea atinge doar 65 de km/h.

Anii 1970 Odată cu embargoul arab al petrolului din 1973, prețul benzinei a crescut, creând un nou interes pentru vehiculele electrice. Departamentul de Energie al SUA a efectuat teste pe multe vehicule electrice și hibride produse de diverși producători, inclusiv un hibrid cunoscut sub numele de „Taxi VW” produs de Volkswagen în Wolfsburg, Germania de Vest. Taxi, care a folosit o configurație hibridă paralelă, permite comutarea flexibilă între motorul pe benzină și motorul electric, a parcurs peste 12.000 de km pe șosele și a fost prezentat la expozițiile auto din Europa și Statele Unite.

1974 Ca parte a Programului federal de stimulare a mașinilor curate, inginerii Victor Wouk și Charlie Rosen au creat un prototip de vehicul hibrid pe bnzină-electric folosind o caroserie Buick Skylark. Agenția pentru Protecția Mediului din SUA a testat vehiculul, a certificat că a respectat liniile directoare stricte pentru un program auto EPA cu aer curat.

1975 AM General, o divizie a American Motors, a început livrarea a 352 de dube electrice către Serviciul Poștal din SUA pentru testare. Administrația SUA pentru Cercetare și Dezvoltare în Energie a început un program guvernamental pentru a promova tehnologia electrică și hibridă.

1976 Congresul SUA a promulgat Legea Publică 94-413, Actul de Cercetare, Dezvoltare și Demonstrare a Vehiculelor Electrice și Hibride din 1976. Printre obiectivele legii, au fost de a colabora cu industria pentru a îmbunătăți bateriile, motoarele, controlerele și alte componente hibrid-electrice.

General Electric a fost aleasă pentru a construi un sedan hibrid paralel, iar Toyota a construit primul său hibrid – o mașină sport mică cu un motor cu turbină pe benzină care furnizează curent unui motor electric.

1977 – 1979 General Motors a cheltuit peste 20 milioane de dolari în dezvoltarea și cercetarea mașinilor electrice, raportând că vehiculele electrice ar putea fi în producție până la mijlocul anilor 1980.

1979 Dave Arthurs din Springdale, Arkansas, a cheltuit 1.500 de dolari transformând un Opel GT standard într-o mașină hibridă care ar putea ajunge la o autonomie de 120 km, folosind un motor de tuns iarba de șase cai putere, un motor electric de patru sute de amperi și o serie de șase baterii. Mother Earth News a folosit planul Arthurs pentru a-și construi propriul hibrid, care avea o autonomie medie de120 km. 

1980 Briggs and Stratton, compania cunoscută pentru producția de motoare pentru mașini de tuns iarba, a dezvoltat o mașină hibridă propulsată de un motor cu cilindru dublu pe benzină, în patru timpi, de 16 CP și un motor electric, pentru un total de 26 CP. Sistemul de propulsie hibrid a furnizat putere pentru un vehicul cu două uși proiectat la comandă și cu șase roți – două în față și patru în spate.

1989 Audi a dezvăluit prima generație a vehiculului experimental Audi Duo, bazat pe Audi 100 Avant Quattro. Mașina avea un motor electric de 12,6 CP, care conducea roțile din spate în locul unui arbore de transmisie. O baterie cu nichel-cadmiu a furnizat energia. Tracțiunea față era propulsată de un motor de 2,3 l cu cinci cilindri, cu o putere de 136 CP. Doi ani mai târziu, Audi a dezvăluit a doua generație Duo, bazată tot pe Audi 100 Avant quattro.

1991 Consorțiul Advanced Battery Consortium al Statelor Unite (USABC), un program al Departamentului de Energie, a lansat un program major pentru a produce o baterie „super” pentru a scoate vehicule electrice viabile pe drum cât mai curând posibil. USABC ar continua să investească mai mult de 90 milioane de dolari în bateria cu hidrură de nichel (NiMH). Bateria NiMH poate accepta de trei ori mai multe cicluri de încărcare decât plumb-acid și poate funcționa mai bine pe vreme rece.

1992 Toyota Motor Corporation a anunțat „Carta Pământului”, un document care subliniază obiectivele de dezvoltare și comercializare a vehiculelor cu cele mai scăzute emisii posibile.

1993 Administrația Clinton a anunțat o inițiativă guvernamentală numită Parteneriatul pentru o nouă generație de vehicule (PNGV). În cadrul programului, guvernul a colaborat cu industria auto americană pentru a dezvolta o mașină curată. Câțiva ani și un miliard de dolari mai târziu, PNGV a apărut cu trei prototipuri pentru mașina lor. Fiecare prototip a fost un hibrid.

Excluderea Toyota din PNGV l-a determinat pe președintele Eiji Toyoda să creeze un proiect secret numit G21, Global Car for the 21st Century. În anul următor, Toyota și-a dublat obiectivul inițial de a îmbunătăți eficiența consumului de combustibil cu 50%.

1997 Toyota Prius a fost introdus pe piața japoneză cu doi ani înainte de data inițială de lansare și înaintea conferinței de încălzire globală de la Kyoto, organizată în decembrie. Vânzările în primul an au fost de aproape 18.000 de mașini.

1997 Audi a devenit primul producător din Europa care a introdus în producție un vehicul hibrid: duo-ul Audi bazat pe A4 Avant. Vehiculul era propulsat de un TDI de 1,9 l de 90 CP, împreună cu un motor electric de 29 CP. Ambele surse de putere au condus roțile din față. O baterie plumb-gel din spate a stocat energia electrică. Duo nu a fost un succes comercial și, prin urmare, a fost întrerupt, determinând producătorii de automobile europeni să-și concentreze investițiile în cercetare și dezvoltare pe motoare diesel.

1997 – 1999 O mică selecție de mașini electrice de la marii producători de automobile – inclusiv EV Plus de la Honda, pickup-ul electric EV1 și S-10 de la GM, un pickup Ford Ranger și RAV4 EV de la Toyota – au fost introduse în California. În ciuda entuziasmului primilor adoptatori, sistemul electric nu a reușit să depășească câteva sute de șoferi pentru fiecare model. În câțiva ani, programele complet electrice au fost abandonate.

1999 Honda a lansat Insight cu două uși, prima mașină hibridă care a ajuns pe piața de masă din Statele Unite. Insight a câștigat numeroase premii și a primit evaluări EPA.

2000 Toyota a lansat Toyota Prius, primul sedan hibrid cu patru uși disponibil în Statele Unite.

2002 Honda a lansat Honda Civic Hybrid, a doua mașină hibridă pe benzină-electrică disponibilă comercial. Aspectul și manevrabilitatea modelului Civic Hybrid au fost (și sunt încă) identice cu Civicul convențional.

2004 Toyota Prius II a câștigat premiile Mașina anului 2004 de la Motor Trend Magazine și North American Auto Show. Toyota a fost surprinsă de cerere și și-a crescut producția de la 36.000 la 47.000 pentru piața din SUA. Cumpărătorii interesați au așteptat până la șase luni pentru a cumpăra Prius 2004. Președintele Toyota Motor Sales SUA, Jim Press, a numit-o „cea mai tare mașină pe care am avut-o vreodată”.

Dacă dorești să afli mai multe despre atelierul nostru te invit pe site-ul autochelu.ro.