AutoChelu, partener oficial al evenimentelor organizate în 2020 de Asociația Club Sportiv Auto Blic

Diplomă de excelență AutoChelu

De-a lungul anilor, orice activitate sportivă a avut perioade de glorie sau de declin. În aceeași categorie intră și sportul automobilistic din România; o activitate de nișă care atrage pasionații domeniului auto și care continuă datorită implicării active a celor care încă mai pun preț pe performanțe.

Asociația Club Sportiv Auto Blic este o organizație ale cărei baze au fost puse în urmă cu două decenii. În toată această perioadă, ACS Auto Blic a organizat numeroase competiții care nu s-au limitat la județul de proveniență, ci au devenit de interes național (Brașov, Harghita, Bacău, Arad, Timiș, Mureș, Sibiu, Baia Mare).

2020, anul Covid-19 a venit la pachet cu o serie de provocări pe toate planurile. Contextul pandemic a impactat puternic toate industriile și a ajuns și la competițiile motor sportului românesc. Cu toate acestea, roțile au fost puse în mișcare și au fost organizate competiții de profil.

Neculai Ciușleanu, owner AutoChelu Brașov, este partener oficial la competițiilor ACS Auto Blic și a susținut evenimentele prin sponsorizarea de premii pentru participanții fruntași, prin vehicule puse la dispoziție și prin susținerea în procesul organizatoric.

”Anul acesta ne-a forțat limitele din multe puncte de vedere. Viziunea mea asupra afacerii, dar și a vieții, s-a schimbat. Toate aceste modificări ireversibile m-au determinat să mă implic activ în susținerea pentru menținerea competițiilor automobilistice. Încă de când am început business-ul, am înțeles că pasiunea pentru mașini este, pe lângă implicare și dedicare, și o investiție. Sunt extrem de bucuros că AutoChelu a fost părtaș la organizarea competițiilor de profil, mai ales acum, într-o perioadă în care oamenii se preocupă de orice altceva” spune Neculai Ciușleanu, partener oficial al competițiilor organizate în 2020.

AutoChelu Brașov este un Service Auto Premium multimarcă, renumit pentru servicii de service roți ce execută lucrari de tipul: îndreptat jante, roluit jante, diamond cut, vopsire electrostatică, dar și operațiuni de întreținere și reparații ale trenului de rulare (suspensie și articulații), inclusiv la sistemul de frânare, geometria direcției, schimburi de ulei și filtre atât pentru motor, cât și pentru cutiile de viteze automate.

Premiile pe care le-au primit câștigătorii din partea sponsorului AutoChelu au fost sub formă de servicii de recondiționări jante, geometria roților și înlocuire anvelope.

”Am fost prezent la toate competițiile organizate anul acesta și am apreciat fiecare concurent pentru dăruirea cu care a luat parte. Elementul inedit a fost să descopăr că, în industria motor sportului românesc, încep să ia parte tot mai multe femei. Mai mult decât atât, unele dintre ele au reușit chiar să fie fruntașe ocupând locul de pe podium. Susțin această activitate și știu că doar unindu-ne forțele putem reînvia acest domeniu așezat într-un con ușor umbrit” a mai declarat Neculai Ciușleanu, partener oficial, dar și prieten de nădejde în concursurile din anul 2020.

În urma susținerii și implicării active la toate evenimentele de profil, Neculai Ciușleanu a primit o Diplomă de Excelență în semn de mulțumire. ”M-am simțit privilegiat și onorat atunci când am fost anunțat că voi primi acest document. Este motorul pus deja în funcțiune care mă determină să continui activitatea mea de implicare activă în competițiile organizate de și pentru pasionații motor sportului. În acest context, le transmit un salut de mulțumire, prietenilor și colaboratorilor mei, Cristian Andrei – Director Sportiv și lui Bela Stoica – Președinte al Asociației ACS Auto Blic. Însă nu rămân pe plan secund nici mulțumirile adresate participanților, celorlalți parteneri (Total, Tell Security, Konvekta, Cyclon Motorsport), dar și autorităților publice (Poliția Locală, Poliția Rutieră, Jandarmeria, ISU, Primăria Municipilui Brașov) care au avut grijă de buna și eficienta desfășurare a evenimentelor.”

Anul care urmează, sperăm la o aliniere mai blândă a contextului Covid-19. Însă, evenimentele motor sportului românesc vor continua prin implicarea unor oameni pasionați care vor să investească timp, bani și energie într-o activitate care, poate, va fi redobândită. Să nu uităm performanța unică a românului Petre Cristea care, în urmă cu 84 de ani câștiga Raliul Monte Carlo.

Call Now Button
Trimite mesaj
Bună ziua! Cu ce informații te putem ajuta?