Sistemul de frânare- 3,2,1 frână…!

Sistemul de frânare Brașov

“3,2,1, frână…“, “3,2,1, frână…“, acesta este, de obicei, filmul care se derulează zi de zi, între două intersecții, în momentul în care te apropii de un semafor care afișează deja ultimele secunde din culoarea verde. 

Într-unul dintre aceste episoade, îmi tresare în minte ideea: ” și dacă nu ține frâna…?” . Ar trebui să fac o verificare a sistemului de frânare?!

Sistemul de frânare Brașov
Când să te „oprești” să verifici sistemul de frânare al mașinii tale?

Dat fiind faptul că sistemul de frânare al mașinii este cel mai important element de siguranță, încă din momentul apariției automobilului, putem lua în considerare câteva aspecte ale funcționării acestuia și să ne gândim cum ar putea fi afectat.

Aici sunt mai multe păreri, iar cu unele s-ar putea să intrăm în polemică, dar mă gândesc să le menționez  pe cele uzuale, majoritatea trăite de noi pe propria piele.

Cum mulți dintre pasionații de mașini le vedem pe dânsele ca pe partenerele noastre de trafic, niște organe de mașini însuflețite, ne place să credem că ne vor da semne și nu ne vor lăsa în drum… că, de, doar ne aflăm într-o relație… nu?

Dar, ca în orice relație, trebuie să mai și ascultăm partenera, câteodată, să aflăm ce vrea să transmită.

Sistemul de frânare Brașov – care sunt semnalele de funcționare incorectă a acestuia?

Scârțâitul frânelor, probabil cel mai insuportabil semnal! Când te apropii de o intersecție și vrei să încetinești, dar deodată, ea, frâna, te face „vedeta străzii” și trăiești acea senzație de a fi privit de toată lumea.

Acest efect sonor poate avea două cauze majore și anume: uzura excesivă a plăcuțelor sau un etrier ce nu funcționează corect.

Vibrația pedalei de frână, (deși sistemul ABS nu a intrat in funcțiune) este cam cel mai stresant semnal al sistemului de frânare pentru că îți dă senzația că mașina nu se va opri la timp.

În această situație avem de-a face cu discurile de frână deformate, din cauza supraîncălzirii.

Roata este fierbinte, un fenomen destul de des întâlnit și mulți dintre noi am trecut prin așa ceva. De obicei, se întâmplă la mașinile folosite ocazional. După ce oprim mașina și coborâm, un miros de încins vine dinspre una dintre roți; în plus, este și foarte fierbinte la atingere.

Aici cauza “încălzirii globale“ a roții este un etrier ce nu funcționează corect sau este blocat.

Și lista poate continua pentru fiecare componentă a sistemului de frânare.

Însă, cred că toți avem în minte următoarea întrebare: “Unde remediez problemele apărute la sistemul de frânare?”

  • Cum unde?! la service … și aici să nu mă înjurați să îmi spuneți : “bine că ești tu deștept !”.

Bine, vă spun ca să nu mai lungim povestea. 

Eu îmi repar sistemul de frânare la „AutoChelu – service premium” .

Sistemul de frânare este unul ce necesită o rezolvare rapidă, eficientă și corectă, astfel încât să avem certitudinea că nu va fi nevoie să ne facem griji suplimentare. Astfel, AutoChelu vine cu soluția potrivită nevoilor tale, oferind servicii complete cu privire la sistemul de frânare.

Vrei să vezi ce fac cei de la AutoChelu, cum decurge operațiunea? Click aici.

👇Dacă ți se pare interesant și vrei să faci o verificare, în link-ul de mai jos poți face o programare. 👇

Vezi și

plăcuțe-de-frână

Ce plăcuțe de frână să alegi? Ceramice sau semimetalice? Descoperă informații vitale despre această alegere!

Sistemul de frânare al unei mașini constituie o parte importantă a rulării vehiculului, de aceea starea de funcționare a acestuia trebuie sa fie în parametrii optimi și constant revizuită de către specialiștii auto. Pentru ca frânarea să fie bună și în timpi utili realizată...

Call Now Button