Reglare direcție Brașov

Noi, ăștia din generația “cu cheia la gât”,  sigur ne amintim cum mergeam împreună cu tații noștri, cu Dacia 1300 (mașina familiei) pe la service-urile partidului “să reparăm mașina”.  Acolo lucrau niște meșteri, adevărați “guru” ai mecanicii îmbrăcați în halatele lor gri sau albastre și cu basca pe cap.

Nu am să uit niciodată, cred, atitudinea lor de zei, prin care încercau să te facă să te simți vinovat că ai mașină și ai îndrăznit să mergi cu ea, iar pentru reparație, va trebui să plătești cu vârf  și-ndesat.

Reglare direcție Brașov – unghiul de fugă sau geometria direcției?

Exceptând aceste imagini ale vremurilor de demult apuse, îmi amintesc cu nostalgie de echipamentele și device-urile cu care erau dotate acele ateliere. Mereu eram fascinat de cum se regla “unghiul de fugă”,cum spuneau ei, cu o bară rigidă și  cu o sfoară. Mult mai târziu am aflat că, de fapt, operațiunea respectivă se numește  geometria direcției.

Zilele trecute, am avut acest deja-vu când, circulând cu mașina pe centura orașului Brașov, îmi dau seama că mașina mea trage în dreapta. Sigur trebuie să reglez unghiul de fugă, mi-am zis. Văd în stânga scris pe o clădire…AUTOCHELU – Service Premium… și intru să programez un reglaj la geometria direcției.

Hmm…. când am intrat mi-am dat seama că lucrurile au cam evoluat în ultima perioadă. Poate nu vă mirați și vă spuneți în gând …”omule, ai stat sub pământ în ultimii treizeci de ani…?!”. Ei bine, nu! Dar sunt sigur că nu ați mai întâlnit așa ceva! Oamenii ăia nu numai că nu fac operațiunea asta de reglaj cu sfoara, dar nici cu laser sau dispozitive 3D…etc.

Măsurarea parametrilor

Reglare direcție BrașovReglare direcție Brașov – Aici măsurarea parametrilor o face robotul și nu unul, ci doi roboți. Da, există și așa ceva, aparat de reglat geometria direcției robotizat, practic fără intervenție umană în timpul măsurării!

Mai exact, toată operațiunea decurge în felul următor: mașina este așezată pe elevatorul de tip rampă. Apoi, acei doi roboți, despre care vă spuneam mai devreme, așezați de o parte și de alta a mașinii, încep să scaneze poziția roților spate și față, fiecare pe partea lui (productivitatea muncii funcționează… ). Aceștia efectuează mișcări stânga-dreapta, sus-jos. După aceea toate informațiile sunt transmise unui calculator. De acolo tehnicianul își ia datele și astfel face reglajul optim în funcție de valorile pe care roboții le monitorizează continuu.

Dacă vrei să vezi cum se procedează, dă click aici👈 ! Eu am văzut, practic, la lucru roboții pe o mașină aflată, în acel moment, în timpul operațiunii de reglare a direcției.

M-am programat câteva zile mai târziu, datorită lipsei timpului meu de a sta in service pe moment. Dar am aflat apoi, că aceste programări se pot face și online în pagina de contact. De asemenea, vă puteți programa chiar direct prin aplicația WhatsApp a site-ului autochelu.ro.

 

👇VREI SĂ ÎNCERCI ȘI TU? 👇
Call Now Button
Trimite mesaj
Bună ziua! Cu ce informații vă putem ajuta?